În această dimineață de luni, 4 aprilie, Poliţia Locală alături de un operator autorizat din cadrul Primăriei Craiova au demolat 13 construcţii ridicate ilegal la Făcăi, în zona căii ferate. Locuințele aparţineau unor persoane de etnie romă.
Zona respectivă din Făcăi a intrat în domeniul public al Craiovei în urmă cu puțin timp. Municipalitatea craioveană a preluat terenul de la UAT Podari. Poliţia Locală Craiova susține faptul că a primit, de-a lungul timpului, sute de sesizări de la oamenii care locuiesc în Făcăi şi care erau terorizaţi de romii care îşi duceau traiul acolo. Octavian Mateescu, șeful executiv al poliției a declarat: „Există sute de sesizări legate de cetăţenii care îşi ridicaseră ilegal construcţii, în vecinătatea căii ferate. Aceştia se ocupau cu cerşetoria, strânseseră foarte multe gunoaie în jurul construcţiilor în care locuiau, ardeau ilegal diverse materiale. De asemenea, oamenii se plângeau şi de alte infracţiuni comise de aceştia, precum furturile“.
22 de adulți și 35 de copii locuiau în casele care au fost demolate de autorități.
Octavian Mateescu a mai transmis și: „Noi am emis 11 dispoziţii de demolare, iar doi dintre cei 11 proprietari aveau câte două construcţii. Aşadar, a fost vorba despre 13 construcţii ilegale care au fost demolate. Întreg terenul de acolo se află acum pe domeniul public al Craiovei. Municipalitatea intenţionează să facă anumite investiţii în zona respectivă. Nu au fost probeme în momentul demolărilor. Acei cetăţeni au fost informaţi în prealabil, ştiau că acest lucru urmează să se întâmple. Toate cele 11 familii aveau domiciliul în altă parte, atât în Craiova, cât şi în restul judeţului Dolj, deci au avut unde să meargă. La Făcăi se mutaseră ca să facă diverse ilegalităţi. În total, a fost vorba despre 22 de adulţi şi 35 de copii“.