Tânăra de 20 de ani a reclamat cum a fost acostată de controlor în timp ce se deplasa cu trenul de la Craiova la București. „M-a apucat de mână, m-a înghesuit spre geam și a încercat lucruri greu de descris în cuvinte”.
Agresiunea s-a produs în tren FOTO Arhivă Adevărul
Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 18.11.2022, în trenul IRN 79 cu plecare din gara Craiova. Fata care a reclamat agresiunea sexuală a precizat că urma ca în Gara de Nord să schimbe trenul spre destinație finală Brașov. După ce a fost agresată sexual de controlor, fata a formulat imediat o petiție către poliție și conducerea CFR.
Redăm mai jos câteva pasaje din petiția tinerei din Craiova.
„Am încercat să scap dar mă ținea strâns…”
„La scurt timp după ce trenul s-a pus în mișcare a venit controlorul sa îmi verifice biletul. M-a întrebat unde merg (deși pe bilet scria foarte clar), dacă fumez, dacă am prieten și ce caut singură la…