
În data de 14 octombrie a fost inaugurat Clubul de Cultură și Civilizație Anglo-Americană „Regina Elisabeta a II-a”. Clubul își va desfășura activitatea sub cupola Colegiului Național „Carol I”.
Acesta s-a format la inițiativa catedrei de limba engleză de la Colegiul Național „Carol I”, fiind susținut și de votul Consiliului de Administrație al unității de învățământ. Clubul se adresează tuturor elevilor Colegiului Național „Carol I”, în special elevilor claselor bilingve și intensive.
Reprezentanții colegiului au transmis: „Acesta vine ca o continuare a tradiției atât de fructuoase a numeroaselor societăți și cercuri de elevi, cluburi și reviste școlare, cenacluri care au funcționat de-a lungul vieții aproape bicentenare a Colegiului Național Carol I”.
Clubul va desfășura o gamă largă de activități, multe dintre ele în parteneriate cu Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, European Examinations Center și Asociația pentru Promovarea Studiilor Anglo-americane „Our mutual friend”. În plus, Clubul are și un partener internațional, acesta este European Training Centre Copenhagen (ETCC) care conferă deschidere și o perspectivă europeană.
Într-un comunicat de presă s-a mai declarat și: „În cadrul Clubului, se vor desfășura activități cultural-artistice, cu precădere axate pe elemente de cultură și civilizație anglo-americană, precum și elemente care țin de istoria și cultura Colegiului Național „Carol I”. Aceste activități, la propunerea elevilor și profesorilor, vor fi găzduite de partenerii noștri, respectiv Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, sau într-un cadru informal, în aer liber sau diverse locuri care reflectă spiritul anglo-american. La toate aceste activități va participa și un grup de studenți de la Facultatea de Litere coordonați de doamna asistent universitar doctor Georgiana Reiss”.
Sursa: craiovaforum.ro