
La finalul săptămânii trecute, la liceul „Marin Sorescu” din Craiova, s-a desfășurat „Primăvara artelor”, un eveniment ce a avut ca scop promovarea și strângerea de fonduri pentru dotarea spațiilor din cadrul unităților școlare.
Evenimentul s-a dovedit a fi unul de succes. Sala de festivități a unității școlare fiind neîncăpătoare pentru toți cei prezenți. Și-au făcut apariția peste 300 de oaspeți. În cadrul spectacolului, elevii secțiilor de muzică și arte vizuale au cântat și și-au încântat oaspeții timp de două ore.
Eduard Gegiu, directorul Liceului de Arte „Marin Sorescu” din Craiova, a transmis: „La eveniment a fost prezentă și doamna viceprimar Rela Filip care, în cuvântul adresat celor de față, și-a exprimat aprecierea pentru activitățile desfășurate de dascălii și elevii liceului. Printre oaspeții Liceului de Arte s-au mai numărat doamna inspector școlar general adjunct, Oana Zaharie, doamna inspector pentru Arte, Monica Tănasie, inspectori din cadrul ISJ Dolj, directori ai mai multor unități de învățământ din Craiova, părinți și elevi.
Momentul a fost unul plin de vibrație și încărcătura emoțională căci prin prestația lor, elevii Liceului de Arte Marin Sorescu din Craiova au dovedit, ca de fiecare dată, că sunt adevărați artiști in devenire”.
Sursa: craiovaforum.ro