Medicul craiovean a stat o noapte în arestul poliției doljene fiind acuzat de procurori că a prelevat incorect probe biopsice de la patru pacienți. La scurt timp după intervențiile chirurgicale toți cei patru oameni au murit.
FOTO / Ana Popescu
Medicul craiovean Alin Demetrian, fost manager al Spitalului De Urgență din Craiova și fost șef al Secției Chirurgie Toracică, a fost reținut luni, 10 aprilie, de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dolj pentru 24 de ore fiind acuzat de comiterea a patru infracțiuni de ucidere din culpă, în forma culpei medicale.
„În fapt, bărbatul, în calitatea sa de medic, în cadrul unei unități medicale din municipiul Craiova, este bănuit că ar fi efectuat patru intervenții chirurgicale, respectiv prelevarea de probe biopsice, ulterior intervenind decesul a doi bărbați de 76 și 77 de ani, din Craiova și Plenița, respectiv două femei, de 64 și 66 de ani, ambele din Târgu Jiu„, au…