Primăria Municipiului Craiova a început demersurile birocratice cu privire la reabilitarea pasajului suprateran. La sfârșitul săptămânii trecute a fost emis certificatul de urbanism pentru DALI și Proiectul Tehnic ( PT) de către Municipalitatea Craioveană, cu scopul reabilitării pasajului denivelat suprateran peste intersecția de la km 0 al orașului, numele pasajului este „Nicolae Titulescu”.
Reprezentanții Primăriei Craiova susțin faptul că lucrările ce vor avea ca scop „aducerea pasajului la starea inițială de siguranță ” nu vor fi unele „costisitoare”. Momentan, investiția de reabilitare a pasajului se află în faza DALI. Proiectul prevede înlocuirea rosturilor, a dispozitivelor antiseismice și refacerea căii pe pasaj.
Istoria pasajului suprateran:
Pasajul a fost construit în urmă cu 10 ani, în 2012, de la 0. Inițiativa de a construi pasajul îi aparține primarului de atunci, Antonie Solomon, care a realizat pasajul prin fonduri europene. Valoarea totală a proiectului, a fost la vremea aceea una de 54 de milioane de lei, din care 42,6 milioane de lei au fost nerambursabili, prin Programul Operațional Regional.
În 2016, după 4 ani de la construcție au apărut primele probleme la compensatoarele antiseism. În 2018, compensatoarele au fost montate din nou, însă între timp, pasajul a continuat să se degradeze.
Prin urmare, lucrările de reabilitare sunt absolut necesare.
Sursa: ziaruldecraiova.ro