
Se urmărește creșterea motivației și a satisfacției profesionale a angajaților de penitenciare – ca premise esențiale pentru creșterea performanțelor instituționale, astfel, între Centrul de Detenție Craiova și Asociația de Igienă Mintală și Emoțională (A.I.M.E) București a fost încheiat un protocol de colaborare pentru organizarea unor activități având ca tematică ”Burnout-ul profesional în rândul polițiștilor de penitenciare și modalități de gestionare”.
Recent, la sediul Centrului de Detenție Craiova (fostul Penitenciar pentru Minori şi Tineri Craiova – n.r.) s-a desfășurat un curs de formare profesională susținut de psihologi și psihoterapeuți ai Asociației de Igienă Mintală și Emoțională, la care au participat 50 de polițiști de penitenciare – agenți și ofițeri cu funcții de execuție și conducere – care intră în contact direct cu persoanele internate.
Cursul a fost adaptat caracteristicilor sistemului penitenciar, abordând subiecte cu impact major pentru personalul implicat – strategii de combatere a burnout-ului, reacții, cauze și tipuri de răspuns la situații de criză.
Florentina Mazilu, purtător de cuvânt al Centrului de Detenţie Craiova, a transmis: “Prin această inițiativă, Centrul de Detenție Craiova continuă activitățile destinate susținerii personalului unității în gestionarea propriilor provocări, care pot perturba performanța la locul de muncă, precum și identificării celor mai potrivite metode de lucru în interacțiunea cu persoanele încarcerate”.
Sursa: cvlpress.ro