BEI va oferi un sprijin financiar de 260 milioane de euro. Banii vor fi folosiți pentru modernizări și dotări ale unităților spitalicești, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, între unitățile sanitare vizate aflându-se și structuri din Olt și Dolj.
Într-un comunicat de presă se arată: „În ceea ce privește contractul de finanțare în valoare de 50 mil Euro, destinat sprijinirii realizării unor investiții privind siguranța rutieră, data limită de tragere a împrumutului este de 5 ani de la semnare. Valoarea totală a proiectului este de circa 100 milioane euro, iar implementarea acestuia va fi asigurată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Proiectul include 89 de investiții în sensuri giratorii, pasaje superioare sau subterane, respectiv sisteme de dirijare/semnalizare și se estimează că va fi finalizat până în anul 2027”.
De asemenea, s-a mai specificat și: „BEI va finanța 2 proiecte de investiții de peste 210,6 milioane euro pentru susținerea sectorului spitalicesc public supraîncărcat. Proiectele au în vedere reabilitări, extinderi, consolidări, modernizări și dotări pentru 26 de unități spitalicești din județele Bacău, Bihor, Brașov, Călărași, Constanța, Covasna, Dolj, Harghita, Giurgiu, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman și Municipiul București”.
Implementarea proiectelor din domeniul sanitar va fi asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), prin Compania Națională de Investiții (CNI). Se estimează că realizarea investițiilor va fi finalizată în 2025.
Sursa: craiovaforum.ro