
Cu ocazia zilei de 1 Iunie, reprezentanții RAADPFL Craiova vor să le ofere micuților puțină bucurie. Va fi ziua porților deschise la Serele RAADPFL, dar și la Grădina Zoologică din Parcul Nicolae Romanescu din Craiova, în intervalul orar 09.00-13.00.
De ce activități vor avea parte cei mici?
- La serele RAADPFL, cei mici vor putea să descopere etapele plantării unei flori, de la stadiul de sămânță și până la înflorire.
- La Grădina Zoologică, copiii vor hrăni maimuțele și vor afla de la reprezentanții grădinii povestea fiecărui animal de acolo.
Ana Dănescu, purtătorul de cuvânt al RAADPFL Craiova a transmis: “Surprizele nu se opresc însă aici! I-am invitat alături de noi pentru a aduce zâmbetul copiilor și pe actorii Teatrului pentru Copii și Tineret Colibri care vor prezenta un spectacol interactiv. Acesta este programat în intervalul orar 11.00-12.00 și se va desfășura la Zoofetărie (lângă țarcul maimuțelor). Zoofetăria este noul spațiu deschis în incinta Grădinii Zoologice, o cofetărie cu totul specială în care se comercializează produse de patiserie, realizate în formă de animale”.
Pe parcursul activităților vor fi organizate și mici concursuri cu premii pentru cei mici.
Sursa: craiovaforum.ro