Grădiniṭa cu Program Prelungit „Floare Albastră” Craiova este înscrisă încă din anul 2007 în Programul Mondial „Eco- Școala”. De-a lungul timpului, unitatea de învățământ a desfășurat numeroase activități ecologice.
Proiectul are mai multe scopuri, acestea sunt: coordonatoare, stimularea și dezvoltarea capacității de investigare și cunoaștere a mediului înconjurător pentru formarea și educarea conştiinţei ecologice prin acţiuni de îngrijire, protejare şi ocrotire a mediului, cât şi sprijinirea copilului în crearea şi menţinerea unui mediu natural propice.
Mihaela Ungureanu, profesor coordonator al proiectului Eco-Școala a transmis: „Despre mediul ce-i înconjoară, copiii învaţă observând. Experimentând ceea ce învaţă, ei îşi dezvoltă comportamente dezirabile ce vin în sprijinul conturării unei personalităţi cu o conduită ecologică. Având în vedere că protectia mediului devine tot mai mult una dintre cele mai importante preocupari ale societatii contemporane, este important ca noi, cei care avem misiunea de a educa pe cei mici, sa le conturam o constiinta ecologică”.
Participarea preșcolarilor la astfel de acțiuni de mediu, îi face pe aceștia să conștientizeze importanța protejării acestuia, dar și să-l respecte.
Profesorul coordonator a completat: „Deoarece degradarea continuă a mediului este tot mai vizibilă, un gând ar trebui să devină tot mai constant pentru orice fiinţă raţională care trăieşte pe pământ şi anume acela de a face tot ce se poate în sprijinul ocrotirii naturii. Preșcolarii care vin în contact cu natura prin desfăşurarea diferitelor activităţi pe teme ecologice, învaţă să o respecte, să o iubească şi apoi să o ocrotească”.
Sursa: craiovaforum.ro