Unul dintre cele 17 tramvaie noi care vor ajunge în perioada următoarele la Craiova a ajuns în municipiu. Noul tramvai a ajuns chiar în această dimineață, fapt pentru care circulația a fost restricționată în zona Bulevardului Dacia, timp de două ore, pentru a putea fi pus pe șine în depou.
Înainte să fie puse în funcțiune, toate tramvaiele vor fi testate cu o încărcătură de 15 tone de saci cu nisip, până la parcurgerea unei distanțe de 500 km fiecare, pe timpul nopții.
Primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, a transmis: „În afara faptului că vatmanii vor trebui să se familiarizeze cu ele înainte să iasă în trafic, vom verifica și dacă pe traseu mai sunt de făcut remedieri la peroane sau calea de rulare. Tramvaiele construite pentru Craiova au o lungime de 27 m, cu 58 de locuri pe scaune și capacitate de 218 locuri, spațiu pentru persoane cu dizabilități, sunt echipate cu sisteme de diagnosticare, aer condiționat, Wi Fi și prize USB, fiind modelul Twist, cel mai modern proiect de tramvai al producătorului polonez PESA”.
Sursa: craiovaforum.ro