Inițial, campania de dezinsecție trebuia să se desfășoare la jumătatea lunii aprilie. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile însă, aceasta a fost sistată. Pulverizarea terestră a insecticidelor pe domeniul public urmează să fie reluată în această noapte, în municipiul Craiova.
Salubritate Craiova a anunțat că, echipele vor efectua, în noaptea de 25 spre 26 aprilie, operațiunea de dezinsecție a spațiilor verzi din Parcul Nicolae Romanescu și din zonele adiacente.
În noaptea următoare, va fi efectuată intervenția în Parcul Tineretului.
În cartierele Craiovei, dezinsecția va fi demarată în noaptea de 27 spre 28 aprilie, aceasta urmând să se desfășoare în funcție de condițiile meteorologice existente.
Pentru aceste intervenții, se folosește Solfac Trio EC140 NF, avizat de Ministerul Sănătății.
Suprafața totală pe care va avea loc dezinsecția este de 746,9 hectare.
Salubritate Craiova a transmis: „Reamintim proprietarilor de terenuri, agenților economici, instituțiilor publice și asociațiilor de proprietari din municipiul Craiova că, potrivit art. 29 din Regulamentul privind desfășurarea activităților de salubrizare, au obligația de a realiza dezinsecția în spațiile deținute cu orice titlu. Frecvența intervenției este prevăzută la art. 32:
(1) Din punctul de vedere al frecvenței, dezinsecția pentru combaterea țânțarilor se execută:
a) lunar, în sezonul cald, pentru spațiile deschise prevăzute în programul unitar de acțiune […];
b) minimum 3 tratamente pe an și ori de câte ori este nevoie […] în spațiile comune închise ale clădirilor.
(2) Pentru combaterea altor vectori dezinsecția se execută:
a) trimestrial și ori de câte ori este nevoie, în spațiile închise ale operatorilor economici cu profil nealimentar, instituțiilor publice și spațiile comune închise ale clădirilor;
b) lunar și ori de câte ori este nevoie, în spațiile închise ale operatorilor economici cu profil alimentar și ale unităților sanitare;
c) numai la solicitarea persoanelor fizice din spațiile cu destinație de locuință”.
Sursa: craiovaforum.ro