
În fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, la Craiova se organizează Târgul de Crăciun de către Primăria Municipiului și Consiliul Local.
Administrația locală a anunțat că Târgul de Crăciun de la Craiova va avea loc în perioada 11 noiembrie 2022 – 8 ianuarie 2023.
Autoritățile îți doresc ca anul acesta să dea târgului un farmec aparte, își doresc să aducă în prim plan produse inedite de sezon, dar și momente artistice speciale, dedicate atât celor mai mici, cât și adulților.
Iată ce a transmis Primăria Craiova într-un comunicat de presă: „Astfel, persoanele care doresc să participe, ca expozant/comerciant, la zona /zonele de comerț stradal din perioada sărbătorilor de iarnă Craiova 2022 pot fi entități juridice, precum: SRL, PFA, PFI, IF, II, Asociații, Organizații Neguvernamentale, precum și persoane fizice (pentru produsele realizate de meșteri populari, pentru produsele alimentare primare).
Înscrierea se realizează prin completarea unui singur formular de înscriere – vezi mai jos (atât pentru persoane fizice, cât și pentru entități juridice), în forma transmisă public de către autoritatea publică locală și prin transmiterea tuturor documentelor solicitate de către autoritate.
Înscrierile se pot face până pe data de 31.08.2022, la Registratura Primăriei Craiova – str. Târgului nr. 26 sau la adresa de email: primariamunicipiuluicraiova@gmail.com, cu mențiunea ”Solicitare înscriere comerț stradal, pentru perioada sărbătorilor de iarnă 2022”.
Acte și informații necesare înscrierii și obținerii Acordului pentru ocuparea temporară a domeniului public:
- cerere-tip pentru acordul de ocupare temporară a domeniului public, care poate fi descărcată de aici:
- sau puteți depune cerere online accesand link-ul primariacraiova.ro.
Activitățile comerciale se vor desfășura în următoarele locații: Piața Mihai Viteazu și Centrul Vechi – Piața Frații Buzești (pentru căsuțe), Piața William Shakespeare – esplanada Teatrului Național Marin Sorescu (pentru truckuri)”, arată Primăria Craiova într-un comunicat de presă.
Sursa: craiovaforum.ro