Tronsonul cu pricina este cel mai lung drum din rețeaua gestionată de CJ Dolj. În ceea ce privește lucrările de structură ale tronsonului, acestea au fost finalizate, începând acum turnarea asfaltului.
În prezent se lucrează între localitățile Giurgița și Băilești, spun reprezentanții CJ Dolj.
Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj, a transmis: „Se lucrează atât în extravilanul localităților, cât și în intravilan, asigurându-se astfel continuitatea covorului asfaltic între comuna Giurgița și orașul Băilești. În total, peste 5000 de tone de mixtură asfaltică se vor turna pe porțiunile de drum în lucru”.
Lucrările de modernizare a Drumului Judeţean (DJ) 561A Giurgiţa – Urzicuţa – Afumaţi – Băileşti – Moţăţei – Unirea – Pleniţa – limita cu judeţul Mehedinţi au început în anul 2020, banii pentru realizarea proiectului provin din fonduri europene obținute de Consiliul Județean Dolj.
Sursa: craiovaforum.ro