După precipitațiile abundente de la sfârșitul anului trecut, care le-au dat fermierilor din zona de sud a țării speranțe că vor avea cel puțin o cultură de toamnă bună, semnele bune se risipesc. În sudul țării apa din sol începe să fie o problemă. Practici agricole și genotipuri care să răspundă noilor provocări sunt soluția, spun specialiștii.
Fermierii se tem să nu se repete situația de anul trecut FOTO: arhiva
Dacă nu va ploua în următoarea perioadă, tot ce s-a câștigat de la înființarea culturilor de toamnă și până acum se pierde. Fermierii se tem să nu se confrunte din nou cu deficit de apă în sol, caz în care se gândesc serios că viitorul afacerii ar fi pus sub semnul întrebării.
„Un an secetos e ceva, dar un an după altul te ruinează. Dacă va fi din nou secetă, iar statul nu ne ajută, mergem pe pierderi. La producții precum cele de anul trecut, la porumb, nu se acoperă nici cheltuielile”, spune un…
