A plouat în Oltenia, o ploaie așteptată de agriculturi o vară întreagă. Vine prea târziu pentru a mai salva culturile de primăvară, dar dă speranță pentru înființarea celor de toamnă.
Ultima ploaie nu mai poate salva culturile calamitate de secetă FOTO: colaj/DAJ Dolj
Ziua de luni, 18 august, a adus ploaie pe suprafețe întinse în Oltenia. În orașe canalizarea n-a mai făcut față, însă pentru câmpuri, spun fermierii, este o adevărată binecuvântare. Au așteptat-o o vară întreagă și a venit când nu le mai poate salva ce au înființat în primăvară, zeci de mii de hectare fiind calamitate.
Județul Dolj este printre cele mai afectate de arșiță. Conform ultimelor rapoarte, primăriile au anunțat peste 14.000 hectare de culturi de toamnă calamitate și aproximativ 87.000 hectare culturi de primăvară. Câmpuri întregi pârjolite, cultură de floarea soarelui din care nu poți alege nici de nutreț, porumb compromis 100% și…

