Poliţiştii din Dolj au descins joi dimineaţă în şapte locaţii, inclusiv la sediul unei instituţii publice, într-un dosar privind delapidarea şi falsul intelectual. Mai mulţi funcţionari sunt suspectaţi că ar fi însuşit bonuri valorice de carburant, trei persoane urmând să fie duse la audieri.
Percheziţii în Dolj într-un dosar de delapidare FOTO: Arhivă
Şapte percheziţii au fost efectuate în judeţul Dolj, atât la sediul unei instituţii publice, cât şi la adrese ale unor persoane fizice şi juridice. Acţiunea are loc în cadrul unui dosar penal coordonat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, vizând infracţiuni de delapidare şi fals intelectual.
„În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj au pus în executare 7 mandate de percheziţie domiciliară, toate în judeţul Dolj, la sediul unei instituţii publice, precum şi la persoane fizice şi juridice….

