În satele din sudul țării, colindul se mai aude rar. Obiceiul s-a stins încet, odată cu satul de altădată. Un tânăr interpret de muzică populară încearcă acum să refacă drumul colindului – din arhive și de pe scenă, înapoi la ușa oamenilor.
Alexandru Lilea, tânărul îndrăgostit de lumea satului FOTO: arhiva personală
Satul s-a schimbat, obiceiurile s-au pierdut, iar puținele ocazii în care vechile colinde se mai aud în sudul Olteniei sunt spectacolele și concertele. De pe scenă ar putea să reînvie însă tradiția, parcurgând drumul invers, crede cu tărie Alexandru Lilea, un interpret de muzică populară îndrăgostit de lumea satului. El a căutat în arhive și a scos la lumină colinde și cântece vechi care răsunau cândva în satele de pe valea Dunării. Astfel, pentru prima dată după mult timp, s-a auzit „La tulpină la doi meri“, visul tânărului interpret fiind ca în următorii ani colindele să însuflețească din…

