În spitale craiovene, autoritățile locale își doresc să creeze condiții din ce în ce mai bune pentru cetățeni și personal. Astfel, în fiecare an se realizează câte ceva în acest sens.
Anul 2023 a început cu renovarea și igienizarea unui etaj al pavilionului care adăpostește Secția de Pneumologie din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș”. Întreg proiectul a fost realizat cu fonduri locale.
Lucrările au constat în: reparația și vopsirea a 18 saloane, două cabinete medicale pentru personalul medical și holul principal al etajului. În plus, s-a efectuat și recompartimentarea parțială a saloanelor, pentru ca pacienții să beneficieze de grupuri sanitare proprii. În plus, a fost montat covor PVC antistatic, au fost înlocuite corpurile de iluminat și întrerupătoarele și s-au instalat obiecte sanitare noi. De asemenea, mobilierul deteriorat a fost schimbat, iar toate saloanele au fost dotate cu monitoare de funcții vitale.

